ISO ORADEA
Ahmet Dundar Chess Club 510x765 1 200x300 1

Ahmet DÜNDAR

Director Executiv

Despre ISO - International School of Oradea

ISO este o școală care se mândrește cu căldura cu care își primește copiii și părinții din întreaga lume. Comunitatea multinațională, care este reprezentată la ISO de către elevi și familiile lor, precum și de către staff, contribuie la crearea unui mediu de învățare care stimulează înțelegerea și aprecierea reciprocă, precum și diversitatea culturilor, valori pe care le practicăm zi de zi în școală.

Suntem mândri de standardele academice ridicate la care ajung elevii noștri și să îi încurajăm să își atingă performanța lor maximă în toate aspectele curriculumului. Promovăm valorile autodisciplinei și respectului, simțul umorului, dragostea de carte și sensul învățării prin descoperire, care sunt atât de importante pentru adulții viitorului, adică aceia care vor da sens lumii noastre viitoare. Vă transmitem un bun venit călduros la ISO, atât eu cât și personalul nostru, alături de elevii noștri care sunt mereu gata să vă facă să deveniți parte din aceasta comunitate școlară foarte specială, care este comunitatea ISO.

(surse foto și text isor.ro)

ISO ORADEA
ISO ORADEA 2
International School of Oradea 77