Print this page

Investiție în linii de producție roboți în valoare de 5 mil. euro

  • Miercuri, 22 Ianuarie 2020 15:09

Agenția de Dezvoltare Locală Oradea SA. a semnat azi, 22.01.2020, contractul privind o investiție in valoare de 5 mil. Euro in Parcul Industrial Eurobusiness II Oradea, in urma negocierii directe cu reprezentanții companiei Braintronix S.A. din Cluj.

Investiția va fi realizată in Parcul Industrial Euobusiness II, din str. Ogorului, pe o suprafată de teren de 20.000 mp., constând in construirea unei hale de producție/linii tehnologice/birouri in suprafată totală de aproximativ 12.000 mp.

Aceasta reprezintă o investiție foarte importantă pentru Oradea, in condițiile in care revoluția roboticii autonome mobile, care va pătrunde și transforma masiv toate straturile activităților economice este abia la inceput, iar leaderii viitori al acestei piețe vor apărea in anii următori.

Compania activează in domeniul Cercetare-dezvoltare in alte științe naturale și inginerie și și-a exprimat intenția fermă de a desfășura in Parcul industrial activitățile specifice domeniului de activitate, respectiv producție roboți (piese și asamblare).

              Echipa Braintronix, este alcătuită de experți internaționali, in mare parte de origine română, din zona roboticii, computer vision, logisticii 4.0 și venture capital in tech și robotică. Peste puțin timp resursa umană din anumite domenii va fi inlocuită de roboți autonomi mobili eficienți, ușor de programat de către utilizatori.

Acesti roboți vor permite o reducere puternică a costurilor de producție, o creștere a productivității, un răspuns la lipsa de forță de muncă in anumite zone și o reducere a activităților umane sensibile și riscante.

Numărul locurilor de muncă care vor fi create in urma finalizării investiției in Parcul Industrial va fi de minimum 40 locuri de muncă, preponderent ingineri.

              Proiectul inițiat de societatea Braintronix este susținut de International Technology Solutions, firma de investiții in tech a antreprenorului de succes in Europa Adrian Diaconu, și de George Haber un antreprenor de succes din Sillicon Valley, care este originar din Oradea.

  • 491
  • Last modified on Luni, 03 Februarie 2020 13:20